Fara sa fiu perchezitionat, si prin urmare cu revolverul inca inca prins intre curea si pantaloni, am fost aruncat intr-o celula mizera de la subsolul sectiei numarul 1 de politie, din strada Gronzbeller. Celula nu avea gratii, ci o usa si pereti. In interior, era un wc infect, folosit de generatii intregi de detinuti de ocazie, cu un pat de campanie, o fereastra mica zabrelita, asezata in inaltul camerei si o masuta de lemn negru, vechi, cu doua scaune de tip taburet, deci fara spatar. Pe jos, era ciment acoperit cu fan, si peretii gri dadeau senzatia de sufocare. Subsolul era de fapt un hol lung, brazdat de sase celule identice, plasate simetric una in fata celeilalte, ca o tabla de sah. In capat, langa scari se afla biroul de serviciu, adica o catedra, care servea drept hamac pentru picioarele intinse ale subofiterului de serviciu. Telefonul, nelipsit de pe o astfel de masa, era un model vechi, mare, rusesc, ia a carui legatura se facea mai intai cu biroul de la parter, din receptia sectiei. Fusesem transportat cu unul din acele Audi-uri facute special pentru politia berlineza, in numar restrans, cu care sticletii transportau in regim de urgenta detinutii, in general de la o sectie la alta, sau de la sectie pentru infatisarea in fata instantei. Fusesem de mai multe ori in aceasta sectie, insa niciodata in detentie.
Diferit de orice conduita politineasca, am fost scutit de perchezitie, asa cum am mai zis, fiind lasat atat cu pistolul, cat si cu hainele de pe mine, inclusiv cureaua, care ar fi putut folosi drept streang. Regulamentul politiei precizeaza clar ca un detinut nu trebuie sa aiba asupra sa obiecte contondente, sau cu ajutorul carora s-ar putea vatama. Nu am fost bruscat, imbrancit, impins pana la celula, ci din contra, am fost condus cu delicatete de una dintre angajatele lui Anni-Frid. Ba chiar mai mult, la intrarea in celula am fost intrebat daca doresc ceva de citit, pentru trecerea timpului, sau tigari. Era clar ca eram tratat in regim de vacanta, insa personal imi doream ca acest sejur sa nu fi avut loc. Nu aici. Nu intr-un subsol insalubru, fara apa curenta, fara geamuri si cu usi incuiate. Nu imi imaginam primul meu concediu dupa aproape cinci ani, intr-o sectie de politie, vegheat de vigilentul si lungul brat al legii. Dupa ce am fost poftit inauntru, pentru a exclude orice complicatie sau banuiala, tanara politista a incuiat usa cu cheia primita de la colegul ei asezat la catedra, si pe care era clar ca l-am trezit din atipire.
M-am asezat linistit pe targa pusa la dispozitie de subalternii lui Anni-Frid si am asteptat intoarcerea politistei cu glas subtire, pe care aveam sa nu il mai aud. Cand mi-am dat seama ca nu se mai intoarce, adica dupa cel putin o jumatate de ora, m-am intins pe pat cu speranta ca voi adormi. Inainte de a adormi, am incercat sa ma gandesc de ce eram totusi aici. Ar trebui stiut ca, ieri am primit un telefon ce ma indruma inspre cafenea. Nimic nou pentru mine pana atunci, cand pe banca din parc am zarit-o pe Maria transifgurata la fata si alba, diferit de monotonia figurilor celor insarcinati sa-mi ofere informatii despre misiunile viitoare, pe care nu apucam niciodata sa-i cunosc. Mi-a spus ca aflase din surse sigure ca Matheus ne-a pus gand rau si ca a dat ordin de desfiintare a echipei. Motivul era unul fals, anume al neglijarii celor mai bune interese ale fratiei si nesupunere in fata regulamentului. Era un motiv dat la dizolvarea echipelor care au tradat si care au vandut secrete din interiorul organizatiei, sau care au iesit in viata publica, cu declaratii despre mafia noastra. Acest rationament presupunea de asemenea, uciderea membrilor echipei respective, pentru inlaturarea oricarui pericol in viitor. Fara sa-si divulge sursa, a continuat spunand ca suntem obligati sa o ajutam pe Olzon, desi era impotriva intereselor noastre la acel moment. Am crezut-o din primul moment, fiindca de cateva saptamani, nu mai fusesem contactat de Frank, secundul lui Matheus, iar misiunile imi fusesera incredintate de Claus, purtatorul de cuvant si imaginea publica a fratiei, la acel moment. Era clar pentru mine ca se aranja terenul debarcarii noastre. Ne-am intalnit acasa la Jimbo si am pus la cale un plan scurt. Il lichidam la noapte. I-am comunicat lui Anni-Frid noutatile, urmand ca tot noi s-o punem la curent cu evenimentele. Am luat masina sport data de fratie pentru treburile echipei si ne-am indreptat spre depozit, pentru a face rost de arme. Era insa prea tarziu. Ordinele erau deja impartite. Cum am fost zariti in masina gloantele au inceput sa zboare inspre noi, spargand unul din cauciucurile din fata. Miscarile evazive ale gigantului aflat la volan au redus pagubele la acel cauciuc si ne-au ajutat pe noi sa scapam, dupa o cursa in care urmaritorii au fost lasati in urma dupa ce ne-am aruncat cu totii din masina si ne-am despartit in sase directii diferite. Ne-am reintalnite la podul Glienicke, asa cum am stabilit inainte de a plonja afara din masina, in urma unui viraj la dreapta in nouazeci de grade, executat ca la carte de gigant. John cu Jimbo au plecat dupa wolkswagen-ul aflat la fosta casa a lui Jimbo, iar eu, Joseph, Annette si Maria am plecat inspre restaurantul in spatele caruia se afla unul din centrele fratiei, de unde puteam lua itinerariul lui Matheus la noapte. Stiam ca nu va fi usor si ca vom avea nevoie de un plan cu o diversiune. Am ales ca Annette si Maria sa intre prin spate, sa-l imobilizeze pe gardianul de la intrarea respectiva, sa intre si sa-l forteze pe Frantz sa ne ofere informatia de care aveam nevoie. In acest timp, eu si Joseph am fi tinut audienta captata asupra noastra, prin numere virtuoase de arte martiale. Conform planului, eu si Joseph am intrat primii. Restaurantul era aproape gol. La doua din mesele din colt, de la geam, se aflau doua cupluri tinere, venite pentru cina, iar la una din mesele central era o familie clasica nemteasca, cu doi copii, baiatul mai mare decat fata. In spatele barului se afla unul din angajatii fratiei, insarcinat doar cu observarea si inspectarea celor aflati in restaurant. Fiind si el la randul lui informat, ne-a observat imediat dupa intrarea noastra, destul de intempestiva si neasteptata, trebuie sa recunosc, in local. A asteptat sa vada primele noastre miscari, lucrul acesta se putea citi in ochii lui. Era un om inalt, masiv, cu ochelari, a carui fata imi trezea amintiri neplacute. Ne-am indreptat inspre bar si cu o voce rastita, pentru a atrage atentia, am cerut personal doua beri, cu specificatia ca una sa fie pentru prietenul meu. Licheaua a ramas calma, si ne-a adus doua sticle de bere. La vederea acestora, noi am inceput sa radem, unul la altul, iar dupa cateva secunde de ras isteric, am schimbat total mimica fetei cu una dreapta, inexpresiva, rece. Ne placea la nebunie aceasta miscare. Joseph a luat berea de gat si a exclamat furios: “Ce bere de cacat e asta ?!” A zdrobit sticla de tejgheaua barului, cioburile fiind impartite in multe directii. Pe chipurile celor aflati in restaurant, se putea citea panica si mirarea. Barmanul fratiei a accesat o maneta de la dozatorul de bere, ceea ce a facut ca berea sa tasneasca afara din acesta. Berea din sticla s-a scurs pe tejghea si pe manseta sacoului lui Joseph.
Acesta era semnalul pentru fete, care in tot acest timp asteptara pe terasa de afara, o miscare din partea noastra. S-au ridicat de la masa si au plecat in pas grabit spre intrarea din spate. Ca sa nu scap situatia de sub control si pentru a ne oferi un viitor avantaj, am sarit peste tejghea si dintr-o miscare l-am inhatat pe barman, insa era prea tarziu. De afara, au intrat trei indivizi inarmati cu ciomege, unul in mana cu un cutit de razboi. Erau cu totii alesi pentru astfel de treburi, fiindca aveau peste 1.90m inaltime si aveau fetele puse intotdeauna pe scandal. Pentru a ne bloca iesirea, unul din ei a inchis si incuiat usa, in timp ce altul a tras jaluzelele. Cei aflati in restaurant au ramas neclintiti la mese cu furculitele sau paharele in mana. In acest ragaz de cateva clipe pe care il mai aveam la dispozitie, inainte ca show-ul sa inceapa, l-am trantit pe barman cu capul de bar, atat de rapid, incat acesta nu a avut timp de raspuns. Pentru a ma putea concentra pe prietenii intrati de curand in local, i-am mai zdrobit odata teasta de tejghea, cu si mai multa putere, pentru a ma asigur ca nu se ridica pana ce noi vom fi la cel putin zece kilometri departare. L-am lasat din maini, acesta alunecand usor, inconstient, pe podea.
Acum ramasese doar problema celor trei. Eram sigur ca in spate, fetele nu aveau nicio problema. Joseph a pastrat gatul sticlei de bere si jumatatea ramasa a sticlei in mana stanga, iar pentru a-si demonstra dexteritatea in fata amicilor nostri, a mutat-o de cateva ori, prin aruncari scurte, dintr-o mana in alta, fara sa-i impresioneze pe amabilii aflati in fata noastra. Prima miscare adevarata au facut-o in fapt ei, cand unul de-al lor, insarcinat cu purtarea si folosirea unui ciomag, a flancat barul prin partea dreapta, celalt maciucar prin stanga, iar gealatul cutitar s-a indreptat cu pasi fermi inspre Joseph, care astepta un semn de la mine. Eu am decis ca mai bine ii rezolvam daca am sta impreuna, asa ca m-am intors de partea prietenului din liceu. Fara sa ezit m-am aruncat asupra celui cu cutitul, a carui mana dreapta i-am inclestat-o cu ambele maini. I-am catapultat scurt un cap in gura si i-am inleznit caderea cu o piedica facuta la calcaiul lui Ahile. In cadere, acesta si-a folosit mana stanga, ramasa libera pentru a ma prinde de cravata si a ma trage cu el jos. Joseph s-a napustit asupra maciucarului din stanga lui, in timp ce celalalt, dintr-un pas, era langa mine. Joseph l-a lovit cu sticla in cap, dupa o fandare in fata, ce i-a permis sa evite lovitura devastatoare a maciucii. Sangele a inceput sa tasneasca, iar de la masa familiei germane a inceput un urlet al sotiei. Pentru a-l dobori, Joseph a folosit un placaj de rugby, dar cum matahala se incapatana sa ramana in picioare, prietenul meu s-a vazut nevoit sa-I aplice o dreapta scoasa din fundul gradinii. Impactul a fost direct, dureros, dar insuficient. Abia dupa al doilea placaj, Joseph a izbandit. Pentru a-mi ajuta urcarea, si pentru a-l elimina pe cutitar din joc complet, i-am infipt un cot in figura. Sangele a ramas parca stampilat pe cotul costumului meu, iar cu mana stanga am dat senzatia ca ma voi ridica, planul meu fiind de fapt de a reveni la podea si de a ma rostogoli. Miscarea de ridicare a fost insa prea ampla si i-a oferit celui aflat in picioare langa mine sansa de a ma lovi direct in moaca cu bata. Joseph si-a dat seama din prima de gravitatea situatiei, si fara sa stea pe ganduri, a ridicat ciomagul celui imobilizat si s-a dedicat total ultimului ramas in picioare. A incercat sa-l izbeasca violent, dar acesta era diferit de ceilalti doi. Era mai rapid, mai abil si mai tenace, contraatacul lui avand ca rezultat izbirea stomacului lui Joseph. Impactul brutal l-a impins pe tanarul cu origini de marinar cu doi pasi in spate si l-a fortat sa se incline, datorita durerii. Desi sangeram din buzele sparte la ambele paliere, eram inca perfect constient. Am aruncat mana dreapta inspre cutitul de razboi al celui cazut primul dintre noi cinci, si l-am infpit, printr-o miscare de scrima, in piciorul ultimului ramas sus. Acesta a zbierat animalic si a incercat sa ma loveasca, eu m-am ferit de aceasta data de lovitura, m-am rostogolit si dintr-o miscare eram din nou in picioare. Fiindca nu mai aveam ce pierde, i-am aplicat si acestuia o lovitura cu cotul drept, deja manjit de sange. Acesta a facut un pas in spate, apoi a incercat sa se regrupeze, dar a fost intampinat de o bata in moalele capului, trimisa de Joseph prin dreapta mea, care se ridicase intr-un timp miraculous. Cand ultimul atacator a cazut la podea, Joseph l-a mai lovit odata, insetat, in stomac, pentru a raspunde primei lovituri incasate. A aruncat apoi bata si s-a aplecat din corp, cu mainile pe genunchi.
-Esti bine ? Il intreb eu.
-Da, da-i dracu’. Hai s-o stergem prin spate.
Nici nu apuca sa termine fraza, ca usa din spate se deschide, iar dupa ea apare un om gras, de statura medie, dupa aparente, bucatar, cu o pusca model kar102. Un fior rece mi-a strabatut sirea spinarii si picioarele parca mi se intepenisera in podea. Ne-am privit in ochi pentru mai putin de o secunda, iar cand degetul asemanator cu un carnat al bucaturului s-a concentrat pe tragaci, s-a vazut prins de la spate, gatuit de elasticul preferat drept arma de Annette. Glontul a zburat in tavan, iar noi doi ne-am aruncat la podea. Sugrumat, acesta a cazut greu, si a renuntat la lupta, scurgandu-se usor pe prag, dupa ce Maria l-a troznit frontal, in mecla, cu fundul unei oale de inox.
Vazand ca unul dintre cei trei atacatori ai nostri incearca sa se ridice, anume cel din centru, l-am calcat exasperat deja de insistenta lor, pe cap. L-am lovit in teasta de cateva ori, fiindca nu mi-a placut niciodata sa las treaba neterminata.
-Sunteti in regula ? Le intreaba Joseph pe fete.
-Fara griji, avem ce ne trebuie. – ii raspunde Maria. Se pare ca voi ati avut probleme.
-Glumesti ? Tipii au venit cu bate si cutite, noi nu voiam decat sa bem o bere. Ce mitocani.
Replica mea era plina de ironia invingatorului.
-La voi cum a fost ? Am continuat eu.
-Am intrat rapid si curat. Cel de la intrare, era atipit. L-am trimis total in lumea viselor cu un pod de palma in nas si o lovitura-n boase. In spatele usii, in stanga, era o usa inchisa cu cheia, in dreapta o camera pentru congelarea carnurilor, in fata pe dreapta bucataria, iar drept inainte o usa intredeschisa. Am convenit cu Maria ca ea va intra in bucatarie, iar eu voi merge dupa informatia dorita. Cum bucataria era in aparenta goala, amandoua am intrat impreuna. In camera, era lumina doar de la o lampa de birou, iar cu spatele la noi, pe un fotoliu, o persoana privea la televizor. M-am strecurat inauntru cu agilitatea unei feline, am scos elasticul din gentuta si am incercat sa-l surprind pe imbecil. Surpriza a fost ca pe fotoliul nu adapostea pe nimeni. Din spatele usii l-am auzit pe Uwe, tipul cu parul mereu pe fata, obsedat de imaginea proprie. Ranjea si m-a intrebat daca am crezut ca va fi atat de usor sa-l prind. Nu stiu cine se credea, dar chestia asta m-a infuriat. M-am intors spre el, dar acesta m-a avertizat sa nu mai fac niciun pas. L-am crezut, desi se afla in intuneric, eram sigura ca are un pistol. Maria aflata inca afara i-a inchis unghiul de vedere, trantind usa cat de mult posibil, lucru ce mi-a dat timp sa ma apropii suficient de el si sa-i imobilizez ambele maini. Acesta a iesit de dupa usa si mi-a intrat in lumina. L-am zmucit de ambele maini si l-am intors cu fata la usa. Maria l-a lovit in fata cu podul palmei, apoi i-a luat pistolul din mana. Totul s-a intamplat in cateva secunde. L-am asezat cu grija pe fotoliu, iar in timp ce eu m-am asigurat ca nu se misca de acolo, Maria a scotocit prin sertare pentru registru. Odata gasit, am aflat ca Matheus are program liber in aceasta seara. A rupt foaia respectiva din registru, iar eu, buna la suflet nu l-am omorat, dar l-am lovit de mai multe zeci de ori cu patul pistolului lui, pana ce acesta si-a pierdut cunostinta. As fi continuat, dar Maria, hm, aici de fata, mi-a spus ca e timpul sa plecam, chiar cand incepuse distractia pentru mine.
-Desigur, sa-ti amintesc costurile distractiei tale ? – Ii replica Maria cu o miscare a mainii prin par.
-Din pacate, distractia mea a stricat pistolul, fiindca a cazut incarcatorul, iar cand am incercat sa-l repun, nu mai avea stopul, pe semne rupt. Il am inca la mine, poate o sa-mi foloseasaca odata. Cum spuneam, ne-am intors la bucatarie, chiar in clipele in care bucatarul cobora de la etaj cu pusca in mana. Mergea incet si era timorat, din prima clipa parea o prada usoara. Cat timp el a mers tiptil la usa, eu mi-am calculat pasii. Cu usa deschisa, am facut doua salturi si l-am sugrumat. Rezultatul e si acum intins pe podea. Acum hai sa plecam, e deja tarziu. Avem exatct o ora sa fim pe strada Baum.
Am ascultat-o atent, in timp ce imi stergeam sangele de pe buze, cu un servetel luat din spatele tejghelei. Joseph ar fi spart incuietoarea si i-ar fi eliberat pe martorii fara voie, imobilizati inca pe scaune si inghetati de frica, insa probabilitatea ca acestia sa se tarasca la politie ar fi fost prea mare. Astfel, am fost nevoiti sa-i lasam pe cei din fratie sa se ocupe de ei. Stiam cu totii ca intaririle erau deja pe drum.
-Numai o clipa, ii spuse Maria pe un ton copilaresc. Am sa iau niste gin pentru a-mi tine mainile ocupate, sa nu dau de banuit cand ies de aici.
Am stabilit sa plecam in patru directii diferite, inspre Baum Strasse, aflata intr-un cartier select. Acolo se afla o casa a unei batranici care a lucrat pentru Hitler in timpul razboiului, apoi pentru fratie, fiindca realizase, dupa spusele ei, ca nu era buna la nimic altceva. Primise casa in ultimii ani de viata, iar la moarte, a lasat-o nepoatei ei, anume Maria. Pe acte, ea figura inca pe numele batranicii, astfel incat nimeni nu stia a cui e casa. La lege se spune ca, daca bunica nu a lasat niciun act de testament, cladirea urma sa redevina a primariei, insa pana acum, niciun reprezentant al conducerii locale nu venise sa o revendice. Noi o foloseam pentru intalnirile noastre, petrecerile noastre si serile in care voiam sa ne petrecem timpul impreuna. Nimeni din fratie, in afara de Anni-Frid, de Claus si de Bobby nu stia de micul nostru secret.
Am dat foc sacoului manjit cu o bricheta gasita langa dozatorul cu bere, si l-am lasat in restaurant, chiar inainte sa plec.
Aveam deci, mai putin de o ora sa ajung la casa cu pricina. Urma ca acolo sa vina si Jimbo cu John cu masina, iar de acolo sa plcam dupa Matheus, care mai mult ca sigur se afla in cazinoul lui preferat, ori in bordelul “11 iepurasi”, daca era deja trecut de orele de bun simt ale berlinezului familist. Eu am apucat-o pe drumul catre gara, am cotit stanga pe Launer Strasse si am tinut-o drept pe bulevard, pana la intersectia cu Ainer Strasse. Acolo am virat la dreapta si am patruns in cartierul select al Berlinului de Vest, acoperit de lumina dulceaga a amurgului. Am incercat sa ma bucur de aceasta plimbare, pe cat posibil, si desi stiam ca in orice moment pot fi inhatat de fratie, sau impuscat de vreun glonte ratacit, am decis ca pasul meu sa fie molcom si sa fiu ultimul care ajunge la casa Mariei, asa incat pasii mei au fost molcomi, simetrici, rari. M-am delectat cu privirile trecatorilor, fie iesiti la plimbare, fie intorsi de la munca, fie grabiti sa-si resolve problemele cotidiene, representative pentru monotonia lor.
Casa de pe Baum Strasse era o casa mare, impunatoare, cu etaj, construita imediat dupa razboi, din caramida, in locul unei biserici distruse de rusi sau de aliati. Pe exterior, era la fel de atunci. Avea un gard mare, avangardist pentru acele vremuri, si diferit de celelalte case aflate pe strada respectiva, casa noastra nu avea ciment la baza gardului. Era un gard din fier, cu o cautatura diferita. Gradina era de asemenea larga, cu o singura poteca, ce unea poarta de fier cu usa de la intrare, poteca a carei singuratati era alinata de ciresul crescut deja in curtea golasa din fata. In spatele casei, in timpul ocupatiei noastre, gratarului de caramida i s-a alaturat un leagan pentru mai multe persoane. Cladirea era usor de observat, chiar si din partea opusa a strazii, dinspre care veneam eu.
In fata, portii, diferit de cum ma asteptam eu sa fie, n-am vazut masina lui Jimbo, ci Audiul sport al fratiei, insa cu siguranta nu era al nostru. Am traversat pentru a putea privi casa din ansamblu, panoramic. Am aruncat cateva priviri rapide si mi-am continuat drumul, pe langa casa, vis a vis de ea. Am trecut nepasator, ca un turist, insa in interior aveam frica sa nu fiu vazut de invadatorii spatiului privat, ce apartinea in fapt primariei. Cativa metri mai in fata, pe o banca apartinand altei locuinte, se aflau Maria si Annette. Acestea m-au vazut si chemat rapid, cu o miscare usuratica a mainii. Fara sa grabesc pasul, am ajuns langa ele si le-am intrebat pe un ton cu care i te adresezi unui strain pentru indicatii:
-Ce faceti aici ? Cine e inauntru ?
-Sunt Bobby si Claus. Asaza-te aici.
Am urmat indicatia Annettei si m-am alaturat celor doua pe banca. Am aflat astfel ca Maria venise prima, chiar in momentul in care acestia isi plimbau hoiturile pe poteca din gradina. Annette a venit a doua, si s-a asezat direct pe banca, unde i s-a alaturat si Maria, ce pana atunci se ascunsese in spatele uneia din casele vecinilor. Inspaimantata, aceasta a venit la Annette si i-a propus sa intrarea intempestiva in casa, dar a fost refuzata vehement.
-Ai vreo idee ce facem acum, domnule lider de echipa ?
-Nici cea mai vaga. Ii asteptam pe toti sa vina. Daca avem noroc, Jimbo si John ajung inainte ca astia sa iasa. Cu si mai mult noroc, Jimbo nu o sa intre cu wolksvagen-ul direct in Audiul lor, si desi stiu ca cer prea mult, poate nu o sa le atraga nici atentia. Jimbo era cunoscut pentru indiscretia lui. Odata a fost nevoit sa omoare un ziarist, fiindca acesta il vazuse in timp ce interoga un politist in legatura cu niste opiu, sau cocaina, afaceri ale fratiei oricum. Totul s-a intamplat in plina strada, ba chiar mai mult, la o terasa.A realizat ca este ziarist prea tarziu, cand acesta deja notase intregul incident, pe un carnetel nevazut, de la o alta masa. A incercat sa-l faca sa taca, dar cand acesta a refuzat, s-a vazut nevoit sa-l impuste pe o strada laturalnica, pe unde ziaristul se intorcea zilnic acasa. Din cate se pare, nimeni nu a aflat ce stia ziaristul, pana in prezent, fiindca acesta fusese suficient de egoist sa pastreze povestea pentru el, pana ce o va publica.
-Iar daca se intampla invers ?! Intreaba Maria impacientata de prezenta nedorita a celor doi musafiri.
-Atunci vom avea parte de distractie. Oricum nu putem intra in casa, fiindca astia ne asteapta cu siguranta cu armele pregatite. Ne-ar ciurui. Trebuie sa ne apropiem de casa. Din acest loc, daca vor iesi, suntem inutili. Vom sari gardurile pe rand, dupa asternutul noptii si dupa ce toti vor fi sositi. Cand ajungem in curtea casei vis a vis de a noastra, ne ascundem dupa casa si ii asteptam.
-Iar daca suntem vazuti ?
-Ghinion, da-i dracu’ ! Ii imobilizam si pe aia. Omoram tot cartierul daca e nevoie. Voi realizati ca planul nostru pentru noaptea asta e compromis ?
Desi era impotriva instructiei de baza in astfel de cazuri, vocea mea ridicase tonul, de una singura, exasperata.
-Usor capitane, o iei la vale. Nu uita. Pastreaza-ti calmul si vocea jos.
O silueta cunoscuta a aparut in intunericul deja lasat pe Baum Strasse. Din lumina lampilor de iluminat public, puteam recunoaste silueta lui Joseph, ce venea la cam treizeci de minute in urma mea, pe acelasi drum. O jumatate de ora de asteptare grea, in care jucasem rolul prost al politistilor ce stau pentru filaj. Cu fiecare pas ce il apropia de banca, imi intaream convingerea ca este Joseph, si renuntam la a mai cauta cuvinte de spus in cazul chestionarii noastre de catre un necunoscut.
-Ce faceti aici ? A cui e masina ? Cine e inauntru ? Ne-a intrebat cu o iritare in glas Joseph, aflat la cativa metri departare de noi.
I-am impartasit si lui noutatile si i-am sugerat sa intre direct in gradina casei unde urma sa ne petrecem timp mult si de calitate impreuna. Dupa cateva minute in care el deja intrase si se asezase confortabil pe scarile de la intrarea in respectiva locuinta, am decis ca este prea tarziu si ca nu-i mai putem astepta pe Jimbo si pe John, care intarziau prea mult. Fara nicio veste de la ei, am luat decizia de a sari gardurile, cu riscul de a fi vazuti de locatarii caselor, sau mai rau, de Bobby ori Claus. Am regretat aceasta decizie. Desi am ajuns in curtea casei unde se afla si Joseph, care ne-a asigurat ca nimeni nu e acasa, am fost supusi la ore grele de asteptare. Am inceput sa vorbim vrute si nevrute, sa radem, sa pastram tacerea, sa ne amintim de inceputurile noastre impreuna. In tot acest timp, nici cei doi intarziati, dar nici musafirii nostrii nu au facut vreo miscare. La randul nostru, am incercat sa ramanem pe pozitii, ascunsi de plopii din fata casei, ce ne fereau de privirile hraparete ale asociatilor din fratie. Usor-usor, s-a instalat si oboseala, iar plangerile Mariei cum ca este obosita sau ca ar vrea sa doarma, nu au intarziat sa apara. Daca si John era la fel de punctual, era posibil chiar sa-l fi avut deja pe Matheus.
In jurul orei trei noaptea, cand energia noastra aproape se epuizase, zgomote au inceput sa apara din spatele plopilor. Era clar vocea lui Bobby, o voce de copil, pitigaiata. Era un om inalt, trecut de 2m, curatator de profesie, foarte apropiat de Matheus, fiindca facuse parte, alaturi de Claus din echipa lui, desfiintata cand javra de berlniez a luat fratia de la falca. Avea un par balai, ochi albastri, si maini mereu muncite. Era cunoscut pentru faptul ca nu folosea arme de foc, ci cutite, iar arsenalul sau greu era compus chiar din mainile lui, ce atarnau greu, pana mai jos de sold. Avea o forta comparabila cu a gigantului din echipa noastra si toti il stiau drept copilul minune al organizatiei. Prietenul sau, Claus, era fiul unui preot din Bonn. Purta ochelari, era la randul sau inalt si bine facut, dar diferit de Bobby era ceva mai zgomotos. Se stia ca niciodata nu se desparte de pistolul lui revolver, adus pe bani multi din state, si despre care pretindea ca a fost purtat de cowboy din vestul salbatic. In loc de maini, el folosea Thompson-ul din dotare, care eram sigur ca il insotea si acum.
M-am ridicat de pe prispa, cu o miscare agera, sa-i intampin pe cei doi. Din pacate, urma sa avem parte de actiune. Era clar ca nu putem sa-i lasam sa plece. I-am ridicat pe toti, si spre surprinderea mea, Annette era deja atipita. Cu ochii intredeschisi, a realizat si ea ca cei doi sunt pe cale sa plece.
-Ce i-a apucat pe astia ? Mai intai intra fara voia noastra in casa, apoi pleaca la ora patru. Serios ba baieti, chiar n-am chef.
Lamentarile ei erau de fapt vocea interioara a fiecaruia dintre noi. Cea mai treaza, parea paradoxal a fi Maria, careia i-a fost imposibil sa adoarma pe scarile reci, de piatra.
I-am asteptat sa iasa pe poarta si atunci am facut prima noastra miscare. Ne-am apropiat de plopi si ne-am folosit de neatentia lor din noapte, pentru a iesi pe poarta lasata deschisa de Joseph. Un fior rece mi-a trecut atunci pe sirea spinarii, cand am observat ca si Bobby are un Thompson in mana. Intr-o singura secunda blestemele mele au vizat mai multe persoane. Pe Annette ca stricase pistolul lui Uwe, pe mine ca nu pastrasem cutitul, pe Jimbo si John ca nu aparusera atata timp si pe Matheus, ca ne obligase sa intram in cacat.
Cand Bobby a aruncat Thompson-ul pe bancheta din spate, si-a dat seama de prezenta noastra. A strigat cat a putut de tare, pentru intreg cartierul:
-Uite-i !!! Boule, ti-am spus ca sunt aici !
Era deja prea tarziu. Claus era in masina, pe scaunul soferului. Annette a atacat portiera, si cu o miscare ampla din mana dreapta a deschis-o. Maria a urmat-o si l-a tras afara. Fara sa opuna rezistenta, Claus s-a scotocit dupa pistol, dar pozitia inclinata in care se afla i-a permis Mariei sa-l izbeasca cu piciorul in gura. Impactul l-a facut pe vechiul nostru asociat sa se izbeasca cu capul de plafonul masinii si sa cada instantaneu pe caldaram. Eu cu Joseph l-am inconjurat pe Claus, ramas inert, pe partea opusa a masinii. Desi eram doi, stiam ca nu va fi usor sa-l lichidam.
-Calmi prieteni, sa nu avem o scena, ne-a propus Bobby, insa pentru noi, noaptea de asteptare si planul distrus de cei doi, erau deja prea mult.
-Ce cautati aici, imbecililor ? L-am chestionat eu.
-Am venit dupa voi, cam cata minte sa ai sa ma intrebi asta ? Mi-a replicat pitigaiat Bobby.
-Care sunt ordinele ? Hai motanel, da-te-n fapt. Sugestia lui Joseph a fost suficienta cat sa-i atraga atentia pentru o secunda. A fost ceea ce aveam nevoie si dintr-o miscare eram langa el.
L-am lovit in genunchi cu talpa, l-am apucat de ceafa si l-am izbit cu fruntea de plafonul masinii. M-a urmat Joseph cu o lovitura de stanga in ficat si un uppercut de dreapta in barbie. Chiar si pentru Bobby era prea mult, dar ca sa fie sigur, Joseph a atentat si la maxilarul de jos a prietenului nostru, acum insarcinat cu prinderea si uciderea noastra. Astfel, se distrugeau ani intregi de prietenie, curmati de ordinul idiot a lui Matheus, care voia sa faca loc in organizatie si gasise pentru eliminare, echipa noastra.
Revolverul lui Claus a fost inhatat de Annette si pus in geanta. La caldele rugaminti ale mele si ale lui Joseph, acesta a fost aruncat pe bancheta din spate a masinii, pentru a nu-i da motiv malacului sa ne caute insetat de sange. Ordinele au fost impartite astfel: Eu si Joseph i-am bagat pe cei doi in casa, tarandu-i plini de sange pe poteca, pana in casa. Maria s-a ocupat de sangele ramas in urma noastra, iar Annette a depozitat armele in portbagaj si a dus masina doua la patru strazi distanta, pentru a ne asigura. Am fi folosit-o noi, dar am fi fost vulnerabili in ea, fiindca respectiva masina le-a fost data intentionat pentru aceasta misiune, in cazul in care ar pierde-o. Era o masina cautata de politia din intreaga Germanie de Vest si chiar de interpol, iar noi nu aveam cum sa scoatem placutele de inmatriculare. Am realizat asta dupa zgarieturile ce le purta in parbriz. Astfel erau identificate masinile momeala, trimise in misiune cu riscul si chiar cu dorinta de a le pierde.
Intorsi in casa, ne-am asezat cu totii in sufragerie si am incercat sa atipim. Pentru orice eventualitate, mi-am asumat raspunderea de a ramane de garda. Zorii zilei se iveau, iar noi nu stiam nimic despre cei doi prieteni. In mintea mea, era deja clar zugravit intreg tabloul. Matheus voia sa se descotoroseasca de noi, fiindca trebuia sa faca loc unei alte echipe. Apropierea noastra de Anni-Frid era prea periculoasa pentru el. Ajunsese sa se teama de noi, dar mai ales de Anni. Cand asteptarea ma doborase, am decis sa ma uit la ceasul de la mana lui Joseph. Era trecut de ora noua. Au fost clipele de neatentie necesare pentru ca ceva sa se intample. Sunetul wolksvagen-ului lui Jimbo s-a auzit in curte. Fara sa trezesc pe cineva, m-am dus jos sa aflu ce se intamplase cu ei, atata timp. Din relatarile vagi ale lui Jimbo, fiindca John era prea nervos si obosit sa mai vorbeasca, se parea ca fusesera urmariti prin tot orasul. Cand in sfarsit au ajuns sa ia masina, era trecut de ora opt. Cu promisiunea lui John ca ne va povesti pe indelete tuturor, m-am dus sa-i trezesc pe toti din casa. Din spusele lui, trebuia sa plecam. Fratia era deja pe drum, dupa noi. I-am luat pe rand, cu grija, fara sa-i bruschez. I-am lasat cateva minute sa se dezmeticeasca, apoi m-am intins si eu, la randul meu, pe canapea.
Era o dimineata racoroasa de aprilie. Lipsita de soare, de culori. Gri. Ne aflam cu totii in aceeasi casa. Aceleasi fete, aceleasi costume, aceleasi masti. Ne ignoram cat de mult posibil, si in secret ne uram. Aceeasi cladire, din strada Baum, mai batrana doar cu cativa ani.
-Hei tu ! Trezirea ! Avem treaba.
Am fost trezit de intrarea in celula mea a lui Anni-Frid. I-am recunoscut vocea si am decis sa-i fac pe plac. Motaiala imi prinsese bine. Imi doream mai mult ca niciodata sa i-o trag lui Matheus si sa ma car din organizatia lor imputita. Anii lungi din urma mea, lasasera cicatrici adanci. Prea adanci si prea vizibile, ca sa nu imi dau seama ce imi spuneau de fapt.
Comentarii recente