Trecuse deja de ora pranzului. Eram in aceeasi celula imputita, asteptand un semn. Eram departe de restul echipei mele, intr-un subsol infect al unei sectii de politie ce ma adapostea de fratia ce ma cauta disperata, de la vladica pana la opinca. Realizam cat de mocirloasa era situatia. Aveam de ales intre a ramane aici pana cand ceilalti terminau misiunea, a ma extrage din misiune, echipa si fratie, sau de a iesi si de a-l curata singur pe Matheus. Ultima imi suna cel mai bine, insa era cea mai improbabila. Doar cu un pistol la mine, ce ascundea in butoias cinci gloante, fiecare dintre ele cu mari sanse de a nu-si atinge tinta, ma vedeam in postura condamnatului cu spatele la zid.
Anni-Frid s-a apropiat de celula, usa fiindu-i deschisa de subofiterul de serviciu, care o sorbea din ochi. Cu pasi fermi, ce transmiteau un ecou aparte pentru beciul in care ne gaseam, a pasit in interior. Mi-a adus o sticla cu apa si o farfurie cu pranzul celor de sus. Desi nu eram incarcerat pentru vreun motiv anume, nu aveam mandat pe numele meu si nici macar un proces verbal, simteam ca intre mine si lumea de afara era o bariera. O bariera impusa de abandonarea mea de catre restul sfintilor. Daca as fi putut afla motivul care statea in spatele plecarii lor… Eram o fire orgolioasa. Nici macar eu nu stiam de ce imi e in stare mintea atunci cand sunt pus in astfel de situatii. Actionam impulsiv si nu-mi pasa niciodata de consecinte. Odata distrusesem o petrecere, fiindca un dobitoc isi gasise drept motiv de ras, mersul meu,si desi era beat, iar asta o stiam cu totii, nu m-am lasat pana ce el nu a devenit o masa inerta, intinsa pe podea.
Stiam sigur ca nu plecasera fortati de imprejurari si ca o facusera cu un motiv. Cu toate astea, voiam o veste de la ei, sa stiu ca sunt bine, acolo sus.Voiam sa stiu daca plecarea lor a fost un semn bun, sau ca trebuie sa ma pregatesc pentru alte vremuri tulburi.
-Ti-am adus ceva sa mananci. Vocea lui Anni a rasunat pe intreg holul, iar zambetul ei a umplut celula, ce-i drept, mica.
-Multumesc, dar nu mi-e foame.
-Ai nevoie de mancare. In plus, doar din bun simt o sa mananci tot, fiindca m-am carat cu ele. Daca ma vede cineva cu farfuria in mana, dar mai ales daca te vede pe tine aici, am intrat cu un picior intr-o groapa mare si adanca. Acum ai timp sa-mi explici totul, de la inceput pana la capat, fara sa te grabesti.
Pe masura ce vorbele ei inaintau in afara celulei, tonul ei scadea. Am presupus ca are dusmani in politie, asa ca de dragul conversatiei am intrebat-o fortand un zambet:
-Cine-ti vrea capul ?
-Momentan, nimeni. Ma rog, eu nu stiu sa-l vrea cineva. Dar cu chestiile astea nu te joci. Mai ales cand te pregatesti sa “dispari” in lumea larga. Acum spune! Nu avem timp de pierdut cu prostii.
I-am istorisit pe larg toate intamplarile mele din ultimele doua zile. M-a ascultat atenta, cu grija ca intotdeauna vorbele mele sa ramana in interior, fara sa schiteze un alt gest, decat ridicarea mainii drepte din care degetul aratator era atintit in tavan. Desi privirea ei era fixata pe un singur punct de pe peretele din fata noastra si ea putea parea deconectata oricarui trecator sau intrus in celula, atentia ei era captata. Vorbele mele ieseau asimetric, pe un ton al unui condamnat la moarte prin spanzurare. Incercam sa termin cat mai repede, insa de fiecare data cand omiteam ceva, ma intorceam cu firul povestirii. Era in obligatia mea, ca ea sa afle totul. Ii datoram macar atat. Dupa cam zece minute in care nu m-a intrerupt dintr-un alt motiv, eu am terminat naratiunea mea si obosit fiind, am inchis pleoapele ochilor.
Mi-a intins sticla cu apa si farfuria a asezat-o pe pat, intre noi. Erau spaghete cu sos. Dupa ce am baut din sticla cu apa, am intrebat-o pe un ton mieros:
-De restul stii ceva ?
-Nu - vocea ei rece a redus temperatura in incapere – Iar acum tu ce ai de gand sa faci ?
-Eu ? Eu ma gandesc destul de serios sa ies de aici si sa comand un intreg asalt aerian asupra Berlinului de Vest. Apoi m-as intoarce aici, la siguranta. Cand totul s-ar incheia, as iesi si m-as asigura ca raman singurul locuitor in viata.
-Desigur. Uite ce o sa faci:
Am intrerupt-o brutal cu o voce sigura.
-Eram sigur ca asta vei spune ! Indiferent de ce ti-as fi spus eu, tu mi-ai fi spus ce o sa fac de fapt. De ce m-ai mai intrebat ?
-Ca sa te simti important. Acum taci si asculta-ma.
Am zambit si am dus privirea in pamant. Acum voiam sa stiu cat e ceasul. Realizasem inca de la cafenea ca Anni-Frid nu mai era persoana cu care eu ma jucam in copilarie.
-O sa mai ramai aici cateva ore, pana cand intocmesc eu procesul verbal. O sa fac un mandat de retinere de douasprazece ore. Este deja ora cinci dupa-amiaza. Pe la zece-unspe’ o sa iesi de aici insotit de escorta politiei. Te vor duce acasa la mine, fiindca eu nu am sa trec pe acolo noaptea asta. In timpu’ asta eu am sa-i caut pe restul, iar cu putin noroc, o sa primesti un telefon dimineata. Cu cat mai devreme, cu atat mai bine. Atunci o sa vina o alta escorta a politiei si o sa te duca la un punct neutru. Acolo o sa va intalniti, asta daca restul mai sunt in viata, si o sa va continuati misiunea, conform planului, pe care il veti regandi acolo.
-Bun plan. O singura fisura. “Restul” nu ma vrea prin preajma. Acest “rest” m-a abandonat.
-Nu ma priveste momentan. Aveti o misiune, o s-o duceti la capat. Matheus are multe tentacule in intreaga fratie, iar una dintre ele este dupa tine. Singur nu poti sa te apropii.
-De ce nu o pot duce ei singuri ? De ce sa ma mai implic eu ?
-Fiindca si tu il vrei pe Matheus. Te rog sa nu uiti de trecut. Restul va avea nevoie de dorinta ta de victorie.
-E moarta.
- Cu cativa ani in urma, nu ai fi ezitat. Era mort pana acum.
Replicile se succedau rapid, insa Anni avea dreptate in legatura cu trecutul meu. Orgoliul meu era atins. Cand Matheus a devenit sef peste fratie, nu a facut-o prin alegerea consiliului si nici prin majoritatea cuiva. A facut-o, fiindca a sters trecuturile a mii si mii de colaboratori. A reusit asta cu ajutorul catorva senatori, care au murit intre timp. Politicenii de la acea vreme, aveau nevoie ca trecuturile lor sa fie date uitarii. Astfel, prin relatiile ce le avea la politie, Matheus a sters cazierul meu. De trecutul meu in organizatie s-a ocupat fratele sau, Frantz, secretarul general al fratiei si cel care se ocupa de registre. Am fost nevoit sa o iau de la capat, si mi-am jurat ca intr-o zi am sa-l omor pentru asta. O facuse intentionat, ca postul lui sa nu fie amenintat pentru mult timp. In acele registre pierdute, se aflau toate realizarile mele din organizatie. Anii petrecuti caraus fiind, anii de curatator, primele mele misiuni, dar si ultimele, pana la ziua curenta numirii lui Matheus ca sef. Ramasesem doar cu numele. Era insa insuficient. Cel mai grav era, ca eu nu puteam face nimic. A actionat la ordin, si nu i se putea reprosa nimic. Ordinul fusese dat de senatori si indeplinit de Matheus, anume stergerea trecutului acelor corupti, morti cum am mai spus intr-un accident de avion, prabusit langa Bonn. A fost declarata o eroare de pilotaj. Pilotul nu era al fratiei, si va pot anunta sigur ca nu a fost vina lui. Avionul s-a prabusit datorita defectiunilor tehnice aparute in urma dereglarii unuia dintre motoare. De aceasta m-am ocupat personal cu Jimbo. Ancheta a fost derulata pe mai multi ani, fara niciun rezultat. Pentru ca opinia publica sa fie multumita, totul a fost musamalizat in spatele acestei erori umame.
Daca ordinul era indeplinit, Matheus avea mana libera la registre. Nimeni nu l-ar fi intrebat nimic, iar o contestatie ne-ar fi adus numai rau. Imi facuse asta, fiindca trecutul meu ii putea fi periculos. Astfel si-a asigurat o domnie de multi ani.
In fapt, cu totii aveam cate ceva cu Matheus. Maria voise sa devina purtatoarea de cuvant si imaginea publica a fratiei, in schimb a fost numit Claus si desi a acceptat decizia fara comentarii, i-a promis lui Matheus ca vor veni alte vremuri.
Pe Annette a atins-o la transporturile din Ameriga de Sud. Lucrase la ele aproape un an, ca sa iasa perfect. Cunostea toata vamile pe de rost, toti vamesii, toti sefii de tura. Se ocupase personal de fiecare in parte. Camioanele erau intotdeauna galbene. Cunostea specificatiile fiecarui motor, si caracteristicile fiecarui astfel de vehicul in parte: vechime, kilometri parcursi, defectiuni catusi de minore, de la faruri sparte, pana la defectiuni la sasiu si cutii de viteze. Soferii erau ales pe spranceana, niciodata din interiorul fratiei, ci mereu din randul unei firme de transporturi, pentru noi, mereu necunoscuta. Platise sume imense ca transporturile ei de opium, marihuana sau hasis sa treaca granitele fara probleme. Matheus a asteptat ca acestea sa se puna pe roate, si nu a facut decat sa schimbe in registru numele titularului. Seful acestui registru, dupa cum am mai spus, era fratele lui, Frantz.
Cel cu putere de semnatura, era insa seful organizatiei. Treaba functiona oarecum dupa principiul separarii puterilor in stat. De unul singur, Matheus nu putea intra in registre si modifica nimic. Era nevoie de cererea prealabila a unui membru, iar binefacatori se gaseau intotdeauna.
Acel registru era o carte puternica. Pentru noi, era mai puternica decat un registru national al comertului, fiindca noi nu aveam dreptul sa intemeiem o alta firma, pe numele nostru, cu stampila noastra. Se evitau astfel conflictele de interese. Aceasta regula a fost introdusa imediat dupa razboi, cand foarte multi membri au inceput sa cladeasca afaceri, pe spatele fratiei, folosind relatiile avute cu diferite personaje, publice, sau nu, iar cand treaba incepea sa mearga de la sine, realizau subit ca nu mai au nevoie de fratie. Totul se intampla legal. Nu era nevoie nici macar sa-si stearga numele din registre, fiindca daca ei erau raportati, in mizerie cadeau toate numele de la varf.
Pe Joseph, Matheus l-a pus intr-o lumina proasta cu opinia publica, tarandu-l de cateva ori prin inchisori, din motive puierile. Fie ca era vorba de niste actiuni judiciare retroactive, sau pentru port de arma ilegal, Matheus a vrut sa dea prin el un exemplu. Organele statului, care erau in interdependenta cu fratia, functionau corect. Nimeni din exterior nu stia de fapt ce face acest Joseph, sau cine este el. Joseph si-a jurat ca va intoarce roata cu Matheus intr-o buna zi. Primise odata o sansa, dar a refuzat-o, din interes pentru echipa noastra, interes ce il facuse sa dispara misterios, cu cateva ore in urma.
John s-a ales cu o degradare. De la postul lui caldut de finantist adjunct si consilier financiar al fratiei, acesta a fost obligat sa se alature uneia din cele opt echipe, ca sa faca loc uneia din preferatele lui Matheus, Annjia.
Singurul care nu fusese atins, si pe care nu il deranja numirea lui Matheus, era Jimbo. Pe el nu il interesa cine e sef, atata timp cat el isi putea duce traiul in continuare si atata timp cat el primea misiuni de indeplinit. Il invidiam pentru viata lui simpla.
Anni si-a dorit postul lui din prima clipa. Ii placea sa conduca, iar asta o deranja. Falca o tinuse mereu sub aripa lui, insa acum se vedea nevoita sa faca totul numai pe cont propriu, iar asta facea lucrurile si mai interesante. Determinarea ei era asemanatoare mortii, care nu se indupleca atunci cand cauta pe cineva si il gaseste. Sefia fratiei ii era predestinata, si mai devreme sau mai tarziu, urma sa ajunga acolo.
Pe atunci, visul meu era sa ma retrag in glorie, dar m-am vazut nevoit sa continuu. Aveam nevoie de bani si de razbunare. Retragerea in glorie planifica in prealabil un numar de misiuni completate dintr-o anumita functie, si un anumit grad. Daca cele doua conditii erau indeplinite, cel in cauza se retragea la onor, si urma sa primeasca lunar o pensie imensa, din partea fratiei, ce figura pe statele de plata ale Senatului.
-Atunci esti inutil. Pana si pentru tine. Gandeste-te mai bine la asta. Fusesem trezit din visare, din nou, de Anni-Frid. Oricum, dupa aceasta misiune vei lua o lunga vacanta, posibil chiar permanenta. Treaba asta a ajuns sa-ti faca prea mult rau.
Aveam privirea infipta in podeaua rece, macabra. Am ramas asa cateva clipe, apoi am clipit greoi si cumpatat. Pe un ton stins, i-am replicat:
-Atunci lasa-ma macar sa o termin singur. Da-mi o arma cu luneta, un pistol mitraliera, orice, chiar si o grenada si am sa ma asigur eu ca nu mai vede inca o data lumina diminetii.
-Imposibil. Asta seamana a sinucidere, iar eu nu am sa te las sa faci asta. De asemenea, nici juramantul nu-mi permite. Nu uita ca sunt sefa politiei. Intelege ca nu poti sa te apropii de el. Eu nu am cum sa-ti dau nicio arma, cel ce se ocupa de asta e destul de regulamentar.
-Sa inteleg ca el iti vrea capul ? Se poate aranja si asta.
-Termina ! O sa te auda cineva. Asta e planul meu, si pana nu venim cu altul, o sa ma asigur ca il vei urma. O sa-mi multumesti mai tarziu. Mai vrei sa-ti aduc ceva ?
-Nu. E bine. Tonul meu era resemnat. Am mimat o fata in care sa se citeasca oboseala si plictiseala.
S-a ridicat de langa mine si s-a intors inspre usa.
De-odata pe scari au inceput sa se auda pasi. Dupa judecata mea simpla, nu era o singura persoana. Pasii erau sonori, violenti, si era clar ca una dintre persoane nu voia sa se afle in acel loc. Probabil era inca o persoana adusa la arest, cu mandat, pentru un delict de ordin curent.
Anni a apasat pe calnta, a deschis usa cu o miscare larga, si a pasit in exterior. Am urmarit-o cu privirea. S-a postat in fata celulei, cu un picior afara si unul in prag, iar ochii ei au prins o cu totul alta forma. Era privirea unei revederi.
Eram prea obosit sa schitez vreun gest. O voce din exterior mi-a tulburat linistea.
-Lasa-ma macar sa merg singura. Tot in aceeasi celula intru. Esti cumva bolnav ?!
Era vocea Mariei. Am sarit in picioare si am imbrancit-o afara din celula pe Anni. Catusele Mariei fusesera prinse de usa unei celule paralele cu a mea. Reactia mea a fost prezentata cu mult inaintea sefei politiei. Intr-o singura clipa uitasem de toata lehamitea ce zacea in mine.
-Une dracu’ ati plecat ?! Ce v-a apucat, dobitocilor ?
Urletele mele rasunau in intreg subsolul. Politistul care scria intrarea Mariei in arest, a ramas inlemnit. Primul gest schitat de Anni a fost apropierea de Maria. Parul ei era terfelit, hainele prafuite, iar de la genunchi in jos, era acoperita de un strat gros de noroi intarit.
-Ce-i cu tine aici ? Unde sunt ceilalti ?
-Fara grija. Ne-am ocupat noi de totul. Pana diseara se va termina. Tu trebuie insa sa ma scoti de aici.
-Ce cauti aici ?!
Dialogul lor se purta in soapta, insa era suficient pentru mine sa aud.
-Cum ai ajuns aici ? Cine te-a inhatat ? Pe ce motiv, si unde sunt ceilalti, te-am intrebat !
-Calm. Am sa-ti explic. M-au inhatat dupa o fuga prin intreg orasul. Tu nu ai fost anuntata de asa ceva ? Mii de draci si cu sticletii tai. Ne-au alergat prin intreg Berlinul. De la periferie, pana la zid. Pentru Dumnezeu Anni-Frid Olzon, nu erai tu sefa politiei ?
-Pe ce motiv v-au alergat ?
-Pe motivul politistului ucis de gigant in casa cu surprize. Un chicotit ii scapase din cerul gurii.
-Cum te-au prins ? Unde sunt ceilalti ?
-Ne-am despartit. La un moment dat erau prea multi. Eu m-am predat de buna voie, insa astia m-au bagat printr-o mlastina mai intai.
-Nu inteleg, i-o taie Anni.
-Inca fugeam de ei pe atunci si mi s-a parut ideea cea mai buna. Noroiul era prea mare, iar ei recuperau teren. Atunci mi-am dat seama ca le-am cumparat celorlalti destul timp si m-am predat. Conform planului, eu eram cea sacarificata si cea nevoita sa vin dupa Lars.
Lua o pauza de cateva secunde, fiindca subofiterul politiei terminase. Anni i-a comandat scurt s-o stearga.
-Cum spuneam, ne-au urmarit prin tot orasul, iar eu m-am predat de buna voie, din doua motive. Unu, sa vin dupa Lars si doi, sa le servesc drept momeala. Numarul doi nu a tinut sigur. Cu siguranta i-au vazut pe toti, rand pe rand si acum inca ii cauta.
-Despre Matheus ati aflat ceva ?
-Am fost urmariti trei ore, apoi inca o ora eu singura. Ce aveai de gand sa aflu ?!
Vocea Mariei se pitigaia din ce in ce mai tare. Devea iritata. Nu ii placea sa dea explicatii nimanui. M-am apropiat de ea si am privit-o cu una din sprancene ridicata.
-Sa va intoarceti dupa mine ? Hm, de ce asa ?
-Scuteste-ma de asta. Pur si simplu te-am uitat acolo.
-Nu. O astfel de greseala nu se face. Aveti prea multi ani de experienta. Sa ma scutesti tu de astfel de motive. Un simplu politist nu va impiedica pe voi sa va uitati in jur, sa vedeti daca sunt toti acolo. Spune-mi ! Oricum il lichidam pe Matheus si ne spunem la revedere.
-Ia-o usor comandante. Am venit dupa tine, in primul rand, fiindca esti liderul echipei. In al doilea, fiindca ne esti prieten. Intelege ca pur si simplu s-a intamplat.
-Cu siguranta. Hai mai bine spune-mi unde sunt restul.
Eram resemnat. Aveam de gand sa ii dau crezare pentru moment. Urma sa aflu motivul real de unul singur. Nu puteam crede ca am fost abandonat, dintr-o simpla eroare. Era ca si cum as fi crezut ca acei senatori mai sus mentionati, au murit dintr-o eroare de pilotaj.
-Crezi ce vrei. Ai putea macar gandi logic. Noi am facut-o.
-Cand ?! De data asta imi iesisem din pepeni. Ma simteam insultat.
-Cand am stiut ca te vom gasi aici. Un zambet diabolic i s-a asternut pe chip. Asa te rog si eu pe tine sa te gandesti putin logic. Daca noi te-am fi abandonat, ce motiv aveam sa venim dupa tine ?
Aici avea dreptate. Inca o enigma. Eram prea obosit. Nu mai voiam sa stiu nimic, decat sa-l vad pe Matheus mort.
-Ce ziceai de Jimbo, Joseph, Annette si John ?
-Ca nu stiu nimic de ei. Anni, aici de fata ne va furniza aceasta informatie. In orice caz, pregateste-te de placare. O sa inceapa show-ul. In cele trei ore petrecute in masina, am conceput un plan nou. Facem rost de o singura arma cu luneta, de la un prieten al gigantului. Tu vei trage cu ea. Esti singurul care stie asta. Eu si cu Annette ne vom ocupa de urme, ca niste curatatoare profesioniste ce suntem. John il va aduce la un punct bun de tragere. Jimbo si Joseph se vor ocupa de gardienii lui.
-Deci acesta e motivul intoarcerii voastre. Prea bine, s-o facem.
In niciun fel si niciun chip nu voiam sa ii mai dau crezare.
Anni a intervenit pe un ton calm.
-Pentru binele reusitei voastre, macar in misiune, uitati de momentul acela. Nu va face bine. Dupa, puteti merge la consiliere in grup.
-El nu vrea sa inteleaga.
-Da ?! Este vina mea ? Imaginati-va ca s-ar fi intamplat contrariul. Mii de draci. In orice caz, Anni ocupa-te mai intai ca Jimbo si restul sa fie lasati in pace. Exista riscul ca Matheus sa afle de arestarile operate.
-A aflat deja cu siguranta. Intr-o ora totul este gata. Voi puteti pleca oricand. O intrebare am insa: Unde il veti gasi pe Matheus ?
-Asta e simpla, raspunse Maria triumfatoare. Cu siguranta se va afla din nou la acelasi bordel murdar. Daca reusim sa il scoatem afara, de pe blocul de vis-a-vis, Lars va avea un unghi perfect de tragere. Daca nu il gasim acolo, ramanem pe pozitii, cat timp va fi nevoie, pana va aparea.
-Prea bine. Am plecat sa ma ocup de ceilalti. Voi doi cu siguranta aveti nevoie de ceva timp singuri.
Vocea ei s-a pierdut pe scari in sus. Tonul ei amuzat si intrigant a fost inlocuit cu tacerea minunatului subsol. I-a dat ordin subofiterului de serviciu, s-o descatuseze. Eu m-am intros la mine in celula si am inchis usa. Maria a stat in celula de vis-a-vis cam o ora, pana cand sefa politiei ne-a facut din nou o vizita. A deschis doar celula Mariei, iar cele doua mi s-au alaturat pentru a-mi alina singuratatea. Cu o voce calma si un ton simetric, ne-a anuntat ca ceilalti sunt in drum spre noi. Imediat dupa ce ei vor veni, noi vom fi eliberati si vom pleca, mai intai, conform planului, la ea acasa. Seara, dupa ora noua, vom iesi la vanatoare de berbecuti ai fratiei. Cu Maria a rezolvat ceva mai dificil, fiindca a fost nevoita sa puna mana pe procesul verbal intocmit si sa-l faca pierdut. De asemenea, a fost nevoita sa-l ameninte pe cel ce a operat arestarea, spunandu-i ca de acest secret atarna siguranta Berlinului de Vest si ca de dupa zid ni se urzeste ceva teribil. Urmariea prin intreg orasul fusese ordonata de unul dintre subalternii ei, cu mare experienta in politie. Era seful brigazii de criminalistica si era intangibil. L-a convins cand i-a spus ca sunt treburile fratiei. Acum intelegeti de ce era intangibil.
Eram indignat si lehamitea pusese stapanire pe mine. Aveam de gand sa termin odata pentru totdeauna afacerile cu fratia, fiindca devenisera prea periculoase. Am asteptat ingandurat si tacut venirea celorlalti. Nu imi propusesem sa fac nicio scena. Voiam sa par cat mai degajat cu putinta.
Dupa cam o jumatate de ora de tacere, in care eu am privit constant pe fereastra, iar Maria a schimbat priviri cu peretele si usa, am fost din nou deranjati de sublocotenentul de serviciu, care ne-a anuntat ca sefa politiei ne asteapta sus. Am iesit cu aura unui om lipsit de vlaga, insa pe interior jubilam. Paraseam acea celula infecta. In final, era inceputul sfarsitului. Am urcat scarile agale, cu pasii greoi ai unui condamnat la moarte. Privirea mea era molcoma si viza un singur punct. La patrunderea luminii in ochi, am facut o grimasa caracteristica unui nou-nascut ce vede pentru prima data lumina. Maria, mult mai sprintena ajunsese inaintea mea, si deja ii cauta din priviri pe ceilalti.
-In birou ! Ne ordona politisitul, si ne conduce cu pasi marunti.
Am intrat ultimul din suita de trei. Era un birou mare, comparabil cu o sufragerie de apartament de bloc. Pe stanga, imediat dupa intrare se afla o canapea, uitata de vreme. Peretii erau brazdati cu sase ferestre, cate doua pe fiecare din peretii ce nu adaposteau usa, fiecare echipata cu jaluzele americane. Pe jos era parchet nou, lacuit, dintr-un lemn maro. Era acoperit cu un covor tapitat, care inca stralucea a nou. Pe partea dreapta intrarii, era un televizor nemtesc de generatie mai veche. La masa se afla Anni. Era o masa larga, insa plina cu hartii, care dadeau senzatia de ingust. Avea o lampa de birou, verde, cu picior auriu. Pe un scaun de birou, destul de modest, fara manere, ne astepta sefa politiei, cu nasul intr-un dosar. La vederea noastra, si-a ridicat privirea si pe un ton extatic a anuntat:
-Cu totii sunt in regula ! Asteapta afara, intr-o duba a politiei. Alaturati-va lor !
I-a comandat sublocotenentului sa se intoarca la post si a continuat:
-Cand ajungeti acolo, dati-mi de veste. Sunati, dar nu pe telefonul politiei, nu cel dispecerat de la intrare, ci pe acesta din biroul meu. Ma pot ocupa mult mai usor de el. Aveti grija, macar de data asta sa n-o mai dati in bara. Nu mai aveti timp. Fratia deja e in miscare. O zi buna !
Am iesit din birou improspatat. Eram determinat din nou sa terminam misiunea. Chiar daca nu aveam un termen, eram mai presati de timp ca niciodata. Exista riscul sa fim impuscati chiar pe drumul dintre sectie si duba. Desi eram prea orgolios sa anunt pacea, fie ea si temporara, inima imi batea intr-un ritm ciudat, atunci cand se gandea ca ii voi revedea in siguranta.
Usa din spatele dubei a fost deschisa cu o miscare ampla de unul dintre politisti. Am poftit-o pe Maria inauntru, dupa care am urcat si eu. Inauntru, se distingeau niste siluete in intuneric. Lumina venea de afara si era filtrata de parbriz si de gratiile ce delimitau zona pentru detinuti si cea pentru sofer.
-Lume noua, a chicotit gigantul. Desi nu ii vedeam complet fata, imi imaginam ranjetul instalat pe chip.
M-am asezat pe bancheta fara sa scot vreun cuvant. Era timp destul si pentru asta. Pentru prima data luam in considerare ideea ca ei chiar m-ar fi uitat acolo. Dadeam dovada de multa naivitate. Masina a pornit, scotand un zgomot, caracteristic parca infanteriei mecanizate. Am pornit la drum si am asteptat pe altcineva sa scoata vreun cuvant. Aveam ca alibi al tacerii mele, zgomotul infernal al motorului. Tacerea a fost rupta, in final, dpa vreo zece kilometri, de Jimbo:
Comentarii recente